Astept sa ma dizolv , sa dispar , probabil asteptarea e cea
care intensifica durerea , dar stau aici , ploua si picaturile se transforma in
petale . O! Dulce miros.
Visez sa plec , sa-mi creasca aripi si sa zbor , sa-i vad pe
toti , sa zbor usor deasupra voastra sa va simt zambetele si sa va aud
privirile. Sa aud genele voastre cum se zbat in aerul inecacios si fierbinte.
Dar ce stiti voi suflete oarbe , inima voastra nu vede si
ochii vostri nu simt , degeaba aveti piele , va e doar manta de ploaie , nici un
fir de par nu tresare cand va simtiti moartea , inima nu va bate cand priviti
cerul.
Sunteti vii dar sufletul vi-i mort , a murit odata cu omenia
, a murit cand ati incetat sa mai visati , cand sufletele voastre haine au
refuzat copilul din voi.
Privesc acelasi cuplu stand pe aceeasi banca, sau poate
timpul a stat in loc , poate totul a inghetat si acum urmeaza inceputul.
Simtiti cat puteti , viata va desensibilizeaza , va face
pielea ca cea a reptilelor si coltii ca cei a felinelor , va inraieste si va otraveste ; infloriti atat cat puteti ,viata va ofileste , va arde petalele
si va usuca trupul.
Reptilele au chip de om si trup de leu , sau chip de leu si
trup de om , se prefac a fi gratioase si generoase , te ademenesc si iti
rasufla sufletul , te lasa gol si prefacut si asa te alaturi hoardei de
decerebrati , desufletiti .
Veti fi vii , dar sufletul vi-i mort deja.
