Amalgam de ganduri

E ciudat cum frustrari si procese de constiinta pot umaniza la un moment dat si pot aduce pe pamant fiinte atat de orgolioase , fiinte ce se cred a fi monstri sacri , semizei.

Toti suntem plamaditi din acelasi aluat , toti trecem in viata asta prin toate starile existente , unii mai cu patos , altii mai cu indiferenta.

Cu totii avem acel moment in care se produce un declic . De la fiinte suferinde si sclavi ai autoflagerarii la fiinte de piatra si din piatra in namol malos negru si slab.

E mai bine sa pastrezi un echilibru , e bine sa-ti stii conditia , e bine sa fii independent de toti din jur.

Si daca vrei sa plangi , plange-te unui copac , unei campii, unei margarete, natura iti va intelege mai bine durerea decat orice om. 

Plange-te marii , ea va lua cu sine durerea ta si-o va duce in larg. Plange-te muntelui , el va lua cu sine lacrimile tale si le va transforma in izvoare limpezi si dulci. 

Cainta

Totul a inceput cu "Iarta-ma!"

In vreme ce vantul vuia printre crengile copacilor aplecand nemilos capetele lor umile , ei se priveau mirati , ca pentru prima oara.
Parcul era pustiu insa mii de suflete erau martore la prabusirea a ceea ce parea a fi un stejar gros , tanar , cu radacini solid impamantate.

-Te rog iarta-ma! Iarta-mi minciuna si fapta , iarta-mi trupul asta mancat de molii , murdar de taciune . Simt ca fara tine sunt slabit , nimic nu ma fericeste , nimic nu ma implineste , e totul un vid si nu simt decat mahnirea. Ma urasc , ma detesc! Te rog ma iarta!!
-Trebuie ca esti bolnav ori nebun de ai crezut acum c-o sa te iert. Doar pentru ca te vad tarandu-te in mocirla crezi c-o sa-mi inmoi sufletul? E piatra acolo unde inainte flori rasareau odata cu lumina diminetii . A fost ca atunci cand un glont iti strapunge cosul pieptului si-ti atinge inima , supravietuiesti insa ai vrea sa-l pastrezi ca o amintire de pe campul de lupta. Asa ai fost tu , glontul acela. Si mi-ai intrat in inima si-ai ruginit acolo si-ai provocat infectii , frisoane , halucinatii. Hm..., rostise zambind , apoi schimbandu-si mimica urma , doar durerea ma tinea vie si acea bucata din tine ce ma definea , dar ... a trebuit , a trebuit sa-mi scoata glontul din corp , nu l-au gasit si a trebuit sa-mi cioparteasca tot sufletul cautand bucata cu bucata ... si-au ramas doar cicatrici tari ca piatra , incheie oftand. 
-As putea fi eu leacul pentru tot. O licoare miraculoasa care sa te vindece. Traiesc doar pentru ca te stiu , am ajuns sa fiu in viata doar pentru ca traiesti , tu ma definesti , tu esti oglinda aceea care nu ma flateaza , care ma aduce cu picioarele pe pamant , care ma umanizeaza , doar in ochii tai ma vad pe mine. 
- Doar mila , asta-i tot ce-ti pot oferi si am pretentia sa nu ceri mai mult. 

Insomnii 05:17 a.m.

Cand ganduri iti inunda mintea , iti induc insomnii , nopti albe cu cer negru.
Perdeaua alba vanturata puternic de briza marii , miros de sare iti umple plamanii de apa . Stelele vegheaza somnul milioanelor de galaxii , becuri stinse si suflete aprinse.
Mi-e dor , mi-e dor de dor si de miresme . Marea iti ia trupul si-l plimba usor , ca pe-un fulg , ca pe-o pana. Urechile-ti sunt infundate de apa sarata , ochii privesc cerul , iar apa aceea calduta iti scalda pielea in placere.
Te privesti si parca nu esti tu , luna se oglindeste puternic in valurile calme , e liniste si-ti place asa , iti place starea letargica pe care marea o induce , plutesti in nestiinta .