Nemairezistand imaginii onirice pe care luna o crea in jurul Anei , spuse grav , cu ton ridicat.
-Trezeste-te ! E timpul...
Ea deschise speriata ochii ei cu somnul pe gene. Isi lua haina groasa peste rochia subtire si iesira amandoi pe usa.
Iarba prevestea in stropii stralucitori de roua rasaritul stacojiu care nu intarzia sa apara.
Roua ii uda ciorapii fini , iar spinii trandafirilor si a macesilor ii despicau firele de matase si ii zgariau sangeros pulpele carnoase.
Tudor inainta , costumul lui era prafuit , camasa botita , patata de cafea intarita , iar cearcanele adanci lasau sa se citeasca pe ochii rosii nesomnul si grija.
Ecoul trist al cantecelor cocosilor cuprindea intreaga natura , trezind barbar totul cu sunetele ascutite , sacaitoare.
Soarele rasarea incet , creand umbre.Li se parea ca pot auzi incununarea soarelui , ca o ruptura in pamant , ca un munte pravalindu-si in calea drumetilor matinali pietrele grele si mari.
Au fugit impreuna , nu aveau nici plan nici haine , n-aveau nici bani nici griji. Reperul le era "unde vedem cu ochii" iar orizontul le era ghid.
Gesturi disperate. Fugari ai umbrelor stacojii.
.
