Despre viata si alti demoni.

Eram in tramvai zilele trecute , tramvaiul se legana lent si obositor , intr-un ritm fix . In urechi , castile-mi sopteau o melodie “Coldplay – Warning sign” , la un moment dat ridic ochii si o vad.

O fata , statea ghemuita intr-un scaun de tramvai , cu privirea pierduta se uita la ceva ce avea in maini. Urmarind traseul privirii ei , observ ca in maini avea un trandafir , era aproape ofilit , de un rosu sangeriu pierdut , cu nuante de gri si negru . Pe maini avea manusi din piele de culoarea nisipului vara ,  care in contrast cu rosul trandafirului creau o imagine unica. Era atat de trista incat intreaga-i fiinta plangea , ochii rosii si inlacrimati mai varsau cate o lacrima pentru iubirea ce-a fost . Nu ridica privirea , se uita mereu la trandafirul acela.

As fi vrut sa-i vorbesc , sa-i aflu povestea . Dar poate nu voiam decat sa fac anumite comparatii , sa gasesc discordante si deosebiri , sa vad cum se iubesc altii , sa vad cum se distrug altii.

Ne credem unici , deosebiti , credem ca povestile si vietile noastre sunt unice , uneori ni se pare ca povestile noastre sunt exceptionale , incomparabile. Stiti ce? Nu suntem unici , suntem aceiasi , aceleasi umbre , aceleasi fantome care bantuiesc aceleasi locuri si aceleasi vieti. Acelasi el sau aceeasi ea caruia nu-i pasa , acelasi el sau aceeasi ea care s-a afundat prea mult in sperante si vise. Aceiasi batrani care-si odihnesc articulatiile batrane si crapate pe aceleasi banci din lemn vechi mucegait , sub aceiasi copaci batrani , ancestrali , udati de aceleasi ploi si incarcati cu fulgi mari si albi de zapada de aceleasi ninsori . Si doar ei , doar copacii mai pot depune marturie in fata intregii audiente , in fata noastra , a acelorasi oameni , ca suntem aceiasi si ca nimic nu ne deosebeste.

Am ajuns la acea rascruce in viata mea in care imi pot pastra sau pot pierde vointa , vointa de a spera. Speranta imi pare un vis , o himera mai mult , ceva imposibil si intangibil.

In acest cotidian gri si plin de praf si fum speranta e un ideal.

Un monstru cu ochi frumosi si chip bun

            Minciuna putrezeste in sufletul tau amar. Lasi in urma danf de starv. Si stii ca minti si stii ca putrezesti si-ti place sa-ti simti inima roasa de viermii aceia mincinosi si parsivi.Si nu-ti raman decat resturi , resturi din inima , resturi din tine , nimic intreg, resturi mancate de canalia aceea fara suflet – minciuna.

Alergi in ploaie dupa Ea , ea nu te mai vrea , nu te mai vede , nu mai vede in tine acel El de care s-a indragostit candva , demult. Ploaia iti ascute simturile , simti ca nu o mai poti ajunge si ca totul se naruie. Ea te priveste zambind , cu picuri de ploaie curgandu-i pe fata , cu parul ud , cu rimelul negru innegrindu-i fata senina. Si stii ce ai facut si stii cum esti si stii ca n-o sa mai fii asa , stii ca n-o sa te mai iubeasca , stii ca n-o sa mai fie a ta , "Toute a toi" , niciodata . Ti-ai inegrit sufletul cu minciuna si cu josnicie , ai injosit-o si ai tradat-o , esti sigur ca nu te mai vrea , esti sigur ca nu te mai iarta.

Iar ea , acoperita doar de un sal rosu , in rochia alba de matase se uita la el. Merge usor , desculta pe asfaltul umed. El alearga , ii urmeaza pasii , n-o ajunge , iar ea nu-l simte. Se uita speriata in spate , ii este frica de fiinta in care s-a transformat el , un monstru cu chip bun si frumos , cu ochii mari caprui , incadrati perfect de sprancene negre si dese . Si ce frumos era odata ! In mintea ei se deruleaza un film ca cele frantuzesti , alb-negru , mut , mut nu pentru ca nu le poate auzi vocile , ci doar pentru ca niciunul nu are ce sa-si spuna. Un scenariu infect si infam , ea isi uraste gandurile si visele . 

Iar el , el era candva tot , era bun si protector si o iubea mai mult decat orice in lume , o respecta si o iubea. Ii aducea flori colorate frumos si atentii mici , dulceturi si prajiturele , o suna sa-i spuna ca o iubeste si ca ii lipseste , ii promitea ca o va iubi pentru eternitate si ca mereu va fi langa ea , isi dorea o fetita frumoasa si alintata ca ea . Avea parul des si lung , isi plimba pasii rapizi pe trotuarul surd luminat de un felinar vechi , cu o lumina galbena , murdara. Avea casti in urechi si mima cu buzele carnoase si bine definite muzica galagioasa , era nepasator la reactia oamenilor de langa el , pe deget plimba un yo-yo si in mers , parul ii imita pasii incercand sa intre in sincron cu ei. Acela era El , dar El acum e doar un alt el , ce-si pierde noptile uitand de El si de lume , degradat si indiferent , obscur si trivial .

Ganduri inghetate

In negura noptii , ei isi plimba rataciti pasii pe trotuarul inghetat si crapat de gerul nemilos. Frigul le patrunde in oase , tacerea ii acapareaza , nu mai au ce sa-si spuna. Usor pe obrazul ei alb scaldat in lumina palida a felinarelor vechi , luminate prost ,  isi fac aparitia lacrimi , lacrimi curate , limpezi precum cristalul , lacrimi calde de om trist. Ea plange , el n-o vede , frigul si noaptea ii orbesc iubirea si simturile , nu o simte , nu o vede . Nu-i simte iubirea , nu-i simte caldura , nu mai simte nimic , e piatra , e gheata , e o entitate pierduta si difuza , ea il cauta , ii cauta privirea , ii cauta trupul , il cauta si-l vrea.

Dar gandurile bune ingheata , iar gandurile rele inflacarate si negre strabat cu groaza gerul , par a fi aburi , aburi de caldura. Si cat de contrastante sunt gandurile , calde si rele , reci si bune.

Ea ii cauta buzele , i le saruta , ii saruta cu ardoare buzele acelea ce au gonit-o si au ranit-o si o gonesc si o ranesc . Sa-i spunem prostie sau incapatanare , nici ea nu stie ce se intampla , stie ca-l vrea.

El ... el n-o mai vrea , n-o vrea pe ea , si-o goneste , si-o cauta din nou , si-o raneste , si tot asa ii face inima bucatele . Ca un demon cu ochii stralucind in noapte schiteaza un zambet dracesc si teatral , ii plange in brate , ii plange spunandu-i ca n-o mai vrea , ca nu o mai poate vrea , ca trecutul lor e acum pentru el doar un prost roman ars si ingropat in pamantul cleios , murdar si negru.

Il saruta pentru ultima data si-ii sopteste cu glas de inger “Numai eu stiu cat te-am iubit!”. Si fuge , pentru ca zambetul lui o sperie , durerea o strapunge agresiv , ca o sabie in piept , se opreste , cauta cu privirea disperata o banca , se uita in spate , il cauta cu privirea , el a disparut , intunericul l-a luat , l-a inghitit , lasand-o singura si speriata in noaptea dezolanta si apasatoare .

Inceputul unei masti

O incapere plina de fum , plina de umbre de oameni. Fum de tigara , gros si inecacios. Pierduta de lume la o masa trage din tigara obosita.Pitita intr-un colt de incapere , incercand sa-si ascunda fiinta de toate acele umbre false si inselatoare , urmareste dansul lor decazut , infam . Gandul ei pluteste innegrit si murdarit de fum . Se schimba privind cu ochii , poti citi ura mocnind si regret surd in intreaga ei fiinta.

Isi tine capul sprijinit in palma , iar ochii , ochii ei nu vor mai fi la fel. Intreaga ei fiinta e difuza , lipsita de un contur concret , numai ochii ii sunt vii  si sticlesc precum doua briliante.

                 Langa ea are o masca , e printre primele confectionate de ea.E o masca alba ,de portelan , impodobita cu felurite desene pictate cu vopsea neagra la fel ca ura din suflet. E poleita cu aur , decorata cu margele mici si cristale  . Gura mica si volumioasa , pictata in rosu , e incremenita intr-un zambet ironic , usor provocator.

Asteptare.

Tot ea. Am vazut-o azi intr-o cafenea uitata de lume , pierduta in timp. Sorbea cu nesat din cafeaua amara si neagra . Si-a aprins o tigara , parea vulgara si plina de ura. Ochii ii luceau in lumina neclara a lumanarilor uitate pe masa , aproape trecute. Ochii , ochii ei candizi raman la fel mereu , plini de mister si de copilarie , plin de timp murdar si de foi de poveste. Gura-i cu buzele rozii ca petalele de trandafiri era acum colorata intr-un rosu sangeriu , cu fiecare fum de tigara tras buzele i se mareau , devenind voluptoase si ostentative.

Citea , citea mereu . Din cand in cand , dand cu ochii de misterioase pasaje isi musca usor buza de jos , apoi cu un gest placid intorcea cate o pagina . Cu fiecare pagina se cufunda si mai mult in acea lume trecuta , scrisa cu grija de autorul necunoscut . Uneori , cu privirea pierduta si cu buza de jos tremuranda ridica ochii care ii sticleau din pricina lacrimilor ce dadeau sa-i invinga calmul.

Asculta atenta sunetul tigarii arzand . In continuare astepta , nu se stie ce , nu se stie cat.

Mereu asteapta , asteapta ceva , asteapta pe cineva .

 

 

Bancile si ploile

Ea , ratacita pe aleile unui oras pierdut si pustiu , cautand un scop al existentei. Cu norii desupra-i si ploaia amenintand-o , a iesit din casa fara umbrela ei , cea rosie si zglobie .

Se plimba pe strazi cu un pas hotarat si drept , unduindu-se provocator in ritmul trecerii timpului.

O vedeam , ii vedeam parul rosu si ondulat plimbandu-se in ritm cu fusta ei creata si vesela . Cand s-a intors i-am zarit si fata , nu concorda cu trupu-i robust si feminin. Era o fata de copil , exprima puritate si bunatate , cu ochii mari si albastri, curiosi si migdalati .

Am urmarit-o pana la anticariatul de langa Cafeneaua Veche , parea ca voia ceva , un volum de poezii de toamna pare-mi-se ca a cerut , l-a rasfoit neatenta , urmarind cu ochii versuri numai de ea stiute. Zambea pierdut cititind unele randuri , un zambet amar si trist. A fost multumita de ce a gasit , a facut schimbul.

In frenezia noii achizitii s-a asezat pe prima banca vazuta , a deschis volumul de poezii si a inceput sa citeasca . Ochii candizi de copil s-au schimbat atunci , genele i s-au alungit iar dunga dreapta trasa cu tusul deasupra ploapei era mai evidenta ca niciodata , erau ochii de femeie acum , ochi de femeie trista . Ofta usor dupa fiecare strofa , neatenta fiind la natura dezlantuita ce ameninta orasul prin tunete si fulgere. Citea , statea si citea , din cand in cand ridica privirea curioasa din cartea aceea cu pagini uscate si folosite , ce mirosea a timp si a dragoste . Petrecea cu privirea frunzele cazute , antrenate intr-un joc haotic de vantul puternic de toamna.

In privirea ei se citea amar , amar si iubire .

Lin, picaturi precum cristalul au inceput sa cada din cerul gri si mohorat. Nu a bagat in seama ploaia , a continuat sa citeasca . Picaturile de ploaie ii mangaiau fata alba ca laptele. A inchis cartea dar nu s-a ridicat de pe banca , parea ca astepta pe cineva ...

Bilet de adio - La neige

 Zilele trec , devin tot mai reci , intr-un colt uitat de camera, ea ii scrie biletul de adio :

“Privind acum lucrurile in perspectiva , ma gandesc si realizez ca cea mai urata zi de la despartirea aceea infama si mizerabila , va fi cand primii fulgi de nea vor atinge in inocenta si puritatea lor pamantul cleios si murdar.

Iarna va dezlantui norii ,iar fulgii albi si pufosi vor cadea pe asfaltul rece si uscat. In inima mea ii voi simti ca pe niste pietre mari si grele care-mi vor lovi cu nesat si nemiloase inima , sufletul , trupul , intreaga-mi fiinta.

Lipsa ta imi va crea rani ca cele facute de gloante care lasa in urma lor un fum gri , sangele apoi va tasni cu violenta din corpul meu , iar in acel moment voi muri pentru totdeauna , abia atunci..”

Un spectacol al mastilor

Cred ca am mai spus-o si o mai spun. Traim intr-o perioada si intr-o lume atat de mizerabila si de degradanta incat , ca sa te opui mainstream-ului de comportamente trebuie sa fii ori nebun ori sa fii un om cu niste conceptii morale si etice foarte bine inradacinate.

De ce minciuna? De ce trebuie sa ne manjim sufletele , mintile , gurile , trupurile cu minciuna? De ce nu ne putem inmiresma cu adevar? Minciuna cand iubim , minciuna cand facem complimente , minciuna cand zambim , minciuna cand vorbim. De unde atata falsitate? Ce e cu voi oameni buni? Ce se intampla? Chiar nu mai e nicio speranta pentru sufletele voastre ingradite si murdare?

De ce nu vreti? De ce va afundati in mocirla asta neagra si mlastinoasa? De ce nu acceptati sfaturile cuiva , de ce nu iubiti , de ce nu spuneti adevarul?

Daca am masura minciunile in bani cred ca lumea ar fi mai bogata. Imaginati-va un tarif: Castiga un milion pentru o minciuna !

Si nu numai banii i-ar motiva pe toti , minciuna e in natura lor. Asa e lutul acela din care sunt claditi , slab si sfaramicios si cu fiecare minciuna nu fac decat sa se degradeze si mai tare.

M-am saturat de persoane care sa ma minta , m-am saturat de persoane carora sa nu le pese. Sunteti OAMENI asta trebuie sa faceti ca OAMENI , sa iubiti , sa traiti , sa fiti voi insisi. Nu masti din portelan purtate maret pe fata voastra desfigurata de atatea minciuni .

Un spectacol al mastilor.

Cine esti? Ce masca ai?E din portelan poleita cu aur?

Are margele , perle culese din adancurile oceanelor ?

E pictata cu cele mai fine vopsele?

Da , si daca e asa , tu cum esti?

Care ti-e adevaratul chip , sau si tu ai uitat?

Ai uitat cine esti? Cand te-ai privit ultima data in oglinda?

Cand ai iubit ultima data? Unde ti-e inima?
Cand ai zambit ultima data? Unde ti-e fericirea?

Masca

Chip de portelan,cu aripi de inger tatuate vulgar pe pielea alba, diafana a spatelui. O mana mica si moale cu gropite ca de pernute , cu unghiile pictate intr-o culoare prea stridenta pentru albul pielii. Un corp moale ,scund si robust , cu forme pline si provocatoare imbracat modest in culori pastelate si rosu. Un amestec al inocentei cu maturitatea si vulgaritatea unei vieti pline de mizerii si non-sensuri. Asta e ea ... de fapt?
Nici ea nu mai stie cine e , se priveste in geamul fiecarei vitrine pe langa care trece si cu un dezgust profund pe fata merge mai departe, nemultumita fiind de ipocrizia si mizeria lumii in care isi duce traiul obscur si umil.

Stari

E foarte bine stiut ca in functie de starea in care ne aflam simtim nevoia sa ascultam anumite melodii.
Lucrurile stau si invers , unele melodii , indiferent de starea in care ne aflam , ne transpun intr-o alta lume , ne schimba , ne linistesc , ne ajuta sa ne limpezim mintea. Dupa cum urmeaza:

"Beady Belle -Closer - Mai ca-mi vine sa ma scufund in perne , cu melodia pe repeat , asternutul sa mi se lipeasca de trup , sa devenim unul si acelasi , si apoi sa vii tu , sa-ti lasi mainile obosite peste asternutul moale , obosite din cauza lumii , a lumii pe care o tii in maini in fiecare zi , lumea mea , lumea noastra. Pieptul obosit de bataile nebunei sa ti se lipeasca de pieptul meu ce e acum asternut , sa-ti imprimi acea aroma numai a ta , sa te simt mereu aproape.Si cand tu ai adormit sa-mi infasor mainile in juru-ti sa te incalzesc cu moliciunea si goliciunea mea , sa te simt ca in atatea nopti de dragoste , doar rasuflarea si caldura trupului tau . Suntem mai sinceri cand suntem lipsiti de haine , ne iubim mai mult , fara secrete, fara ascunzisuri , doar trupurile noastre si noi."