Si a plecat , nu i-a privit in ochi , nu a scos nici o vorba
. A plecat , si-a luat paltonul rosu cu cu nasturi mari negri si palaria cu
trandafiri pe-o parte si a iesit afara in viscol.
A lasat in urma o tacere mortuara , nici macar pisica ei
agitata si mofturoasa nu s-a miscat din loc , era ca si cum timpul ar fi
inghetat. Numai usa
aceea veche si greoaie din lemn negru crapat si mucegait de ploi a scartait
trist in urma ei , inchizandu-se ca o piatra de mormant. Parfumul ei dulce de
lacramioare a ramas ca o fantoma pe holul rece.
De cum a iesit de pe poteca pietruita neglijent pe care gheata
oglindea imaginea mortii , vantul aspru si rece de iarna i-a luat cu asalt
pletele lungi ca abanosul. Mici carlionti iesiti de sub palarie dansau in
bataia viscolului.
Vantul ii incurca parul , fulgii i se agatau de buclele
negre , micile minuni vazandu-se ca stelele pe cerul negru al noptii in pletele
Cristinei.
Frigul i se strecura parsiv si nemilos pe sub palton ,
fortand-o sa grabeasca pasii.
Imaginea ei pe drumurile acoperite de zapada gri , murdara ,
amestecata cu praf si scrum de tigara era unica , deosebita , parea a fi o regina a zapezilor , a
albului si puritatii. Mergea drept si grabit , de sub palton ii ieseau
infrigurati genunchii mici si rotunzi , gambele rotunjoare jucau in mersul ei
grabit. In picioare purta ghete maro din piele , cu blana de vulpe la glezne ,cu
sireturi mici si subtiri , ude de zapada si inghetate de frig.
A ajuns in fata cafenelei . Fara sa ezite a fugit catre
locul acela primitor , cu miros de ciocolata calda cu migdale si scortisoara
amestecat cu abur de cafea fierbinte si ceai de tei cu miere de albine.
De cum a intrat in cafenea , a atras toate privirile . Si-a
dat jos de pe cap palaria , scuturandu-si buclele negre de zapada.
Avea ochii mici si alungiti , aproape ca a unei vulpi ,
colorati puternic de un caprui rosiatic. Nasul mic , acvilin si usor ascultit
era rosu , la fel ca si obrajii. Avea pometii ridicati si tenul ca de portelan
, pur ca a unei zeite.
Cauta cu ochii un loc liber , cafeneaua era plina de oameni
, de tineri , care , la fel ca si ea cautau caldura si o bautura fierbinte care
sa le dezghete trupurile degerate de frig.
In coltul incaperii a observat un loc liber si a pornit
hotarata spre el. Masa la care s-a asezat era prost luminata de un bec galbui ,
murdar , insa avea in mijloc o lumanare din ceara alba ca si tenul ei , care
impanzea o lumina calda , intima.
Si-a dat usor haina de pe umeri si a asezat-o cu grija pe spatarul scaunului tapitat cu plus verde,
Si-a aprins o tigara in asteptarea ciocolatei calde cu
scortisoara si nalbe. Caldura ii incalzea deja corpul si degetele mici si
subtiri. Ea sorbea otrava tigarii cu lacomie si pasiune , mimand parca pacatul
Evei.
Pe usa
localului a intrat un barbat . Era bine cladit , cu umerii lati si grosi ,
imbracat cu un palton negru , lung pana la genunchi. Parul lui de culoarea
alunei , des si carliontat purta maret o cununa de fulgi care incepeau sa se topeasca.
Si-a scuturat parul si la fel a pornit cu privirea in cautarea unui loc liber.
De cum a intrat , Cristina l-a cercetat intrebator si
iscoditor cu ochii ei mici de vulpe. Privirile lor s-au intalnit , iar ea
primitoare l-a invitat din gesturi la masa ei.
Strainul si-a pus paltonul pe scaunul din fata si a cerut o cafea irlandeza
pentru a-si incalzi mai bine si mai repede sangele , timp in care Cristina ii
analiza ochii . Ochii lui mari si sclipitori aveau culoarea mierii dulci , erau
blanzi ca a unei caprioare iar genele arcuite aveau inca semne de fulgi
jucausi.
Doua ceasuri s-au privit in ochi , fara ca nici unul sa
scoata vreo vorba , se auzeau doar sorbiturile lor mici si ferme.
Uneori ochii strainului ii aduceau aminte de Paul , de ochii
lui veninosi de cobra , si simtea atunci veninul ochilor lui arzandu-i venele ,
oprindu-i-se in inima si ramanand acolo ca un pumnal vechi si ruginit care ii otravea trupul mic si firav cu fiecare
secunda care trecea.
Amandoi si-au terminat de savurat licoarea calda in acelasi
timp , au lasat banii de masa si au iesit din cafenea.
- Asteapta
, cine esti? intreba Cristina.
- Nimeni
, raspunse el plecand privirea.
- Poate
e mai bine asa . Cineva mereu iubeste , cineva mereu sufera , cineva mereu
inseala . Nimeni insa nu uita ca are o inima , ca e om si ca traieste.
Strainul ridica privirea , Cristina reusise sa fure un
zambet de la el.
Vazandu-i zambetul prietenesc , ea se apropie de el si-si
lasa capul mic , acoperit de zapada pe pieptul lui. Strainul ii lua mana si i-o
saruta cu sinceritate , pornind amandoi spre necunoscut.
S-au oprit in fata unei case mari acoperite de iedera , cu
trepte mari din piatra. La capatul treptelor , o usa mare din abanos ,facea parca
trecerea spre o alta lume.
Au intrat in casa , atunci Cristina , trezita pentru un
moment din visul pe care il traia cu ochii deschisi s-a speriat , umanul din ea
si-a aratat coltii albi , fosforescenti in intunericul fricii de necunoscut ;
insa nu pentru mult timp , pentru ca dogoarea caminului i-a aburit fereastra
mintii facand-o astfel sa cada din nou prada visului inmiresmat.
