Dansul florilor de cires

Fata ei palida stralucea in bataia luminii primavaratice, nici acum nu-si stiau numele, erau Nimic, dar Totul pentru fiecare in parte.

Se priveau zambind, ca doi amanti ce pastreaza un secret. Concubini de-o viata, predestinati si urati de soarta. Ea isi ura trecutul, pentru ca o durea, o dureau amintirile, o dureau venele si ochii pentru ca inchisi starneau revolta si durere.

El o tinea in brate fara sa-i stie povestea . Cristina era o enigma, un mister pentru Strain . Era ca o cutie a Pandorei , care ascundea sub lacat frustrari si neimpliniri , urlete si lacrimi blestemate , pereti albi si lumina neagra.

De doua luni se iubeau , iubire platonica , iubire fizica . Eroticul lor atingea sublimul , mantuirea si pacatul.

Isi amintea perfect vorbele ei:

“- Nu stiu cine esti , nu-ti stiu numele si e pentru prima oara in viata cand vreau sa las lucrurile asa. Sa fim doi necunoscuti ce-si impartasesc iubirile , frustrarile , lacrimile , trupurile intre doua cersafuri murdare de istorie si praf , de timp si minciuni nenorocite. Sa ne lasam amprenta trupurilor pe acele cersafuri , doar ele sa ne stie , sa ne fie unici martori.”

O privea in fiecare dimineata . Ii stia fiecare detaliu al fetei , adora jocul nebunelor raze pe fata ei curata de copil . Ii descoperise trupul , ii stia sanii mici si fermi ca doua merisoare tinere , coapsele groase cu alunita maro pe interior , gambele friguroase , trupul moale si pufos , catifelat si alb .

In fiecare dimineata Cristina se trezea , il saruta fugitiv  , isi ridica dresurile negre bordate cu dantela pe picioarele cu piele fina de copil si pleca , iar noaptea isi odihnea din nou trupul infrigurat in bratele Strainului si se lasa din nou prada iubirii.

Cristina stia putine , sau asa voia sa para. Stia de fapt tot , stia ca dupa ce faceau dragoste el adormea ca un prunc in bratele ei , tresarind din tot trupul de parca ar fi avut convulsii . Stia ca se linistea cand ii saruta tamplele si ii lua mana in palma ei moale. Ii stia alunita de de-asupra buzei si adormea mereu cu el in brate. Dimineata adora sa-l priveasca asa nedumerit si speriat , o iubea si se temea ca poate intr-o noapte ea nu o sa mai apara iar el o va astepta in zadar .

Totusi dimineata aceea parea a fi ultima . Le era frica , trupurile lor goale tremurau sub cersafuri , buzele lor pareau a face un ultim tango . Ea ii mangaia fata cu palmele ei moi , el ii strangea in brate trupul , se priveau , iar lacrimile nestavilite le tradau frica. Amandoi si-au urmat ritualul matinal , ea punandu-si ciorapii , el urmarind-o.

Iesind din casa , Cristina a lasat in urma miros de lacramioare.

S-a sprijinit de usa mare , Strainul ii putea auzi bataile inimii de cealalta parte a imensei bucati de lemn.

A deschis usa , a imbratisat-o , i-a sarutat fruntea si a privit-o in ochi spunandu-i.

- Sunt eu , Victor.

- Nu ! striga speriata si enervata Cristina . De ce trebuie sa stricam tot ce e frumos , de ce nu lasam soarta sa ne uneasca , la ce folos numele cand iti stiu trupul , la ce folos numele cand iubirea noastra e unica? De ce sa ne afundam in mocirla obisnuintei si banalului cand ceea ce avem noi e incomparabil? De ce sa fim aceleasi masti jucand aceeasi piesa cand putem fi cine vrem pe scena noastra , intr-un scenariu creat de noi ?

- Mi-e frica , spuse Victor , mi-e teama si mi-e groaza ca o sa pleci , ca o sa ramai agatata de timp si vei uita , ori iti va fi frica. Ma ingrozeste gandul ca te iubesc si am sa te pierd , ca intr-o seara vei lipsi si am sa astept si tu nu vei veni . Ca-ti va ramane in urma doar parfumul de lacramioare.

- Ai incredere in minte? intreba Cristina.

- Mai mult ca in propria-mi persoana.

- Ai incredere ca o sa vin.

Dar ea pleca , se uita in urma cu regret , stia ca nu se va mai intoarce si mii de ganduri ii inundau mintea. Petalele florilor de cires creau in jurul ei un covor viu care murea , cu fiecare pas facut ea strivea viata , mici petale se agatau in buclele ei negre si-si gaseau linistea intr-un abis negru. Nu voise si nu voia sa-l paraseasca , nu voia sa-l piarda , sa piarda nopti nedormite in care vorbeau despre religie si demoni , despre vise si carti , despre razboi si despre pace , despre iubire si frica , despre stele si sfarsitul lumii.

Si totusi gandul ca lumea se va sfarsi o linistea ...