Dama cu fulgi in par

Si a plecat , nu i-a privit in ochi , nu a scos nici o vorba . A plecat , si-a luat paltonul rosu cu cu nasturi mari negri si palaria cu trandafiri pe-o parte si a iesit afara in viscol.

A lasat in urma o tacere mortuara , nici macar pisica ei agitata si mofturoasa nu s-a miscat din loc , era ca si cum timpul ar fi inghetat. Numai usa aceea veche si greoaie din lemn negru crapat si mucegait de ploi a scartait trist in urma ei , inchizandu-se ca o piatra de mormant. Parfumul ei dulce de lacramioare a ramas ca o fantoma pe holul rece.

De cum a iesit de pe poteca pietruita neglijent pe care gheata oglindea imaginea mortii , vantul aspru si rece de iarna i-a luat cu asalt pletele lungi ca abanosul. Mici carlionti iesiti de sub palarie dansau in bataia viscolului.

Vantul ii incurca parul , fulgii i se agatau de buclele negre , micile minuni vazandu-se ca stelele pe cerul negru al noptii in pletele Cristinei.

Frigul i se strecura parsiv si nemilos pe sub palton , fortand-o sa grabeasca pasii.

Imaginea ei pe drumurile acoperite de zapada gri , murdara , amestecata cu praf si scrum de tigara era unica , deosebita , parea a fi o regina a zapezilor , a albului si puritatii. Mergea drept si grabit , de sub palton ii ieseau infrigurati genunchii mici si rotunzi , gambele rotunjoare jucau in mersul ei grabit. In picioare purta ghete maro din piele , cu blana de vulpe la glezne ,cu sireturi mici si subtiri , ude de zapada si inghetate de frig.

A ajuns in fata cafenelei . Fara sa ezite a fugit catre locul acela primitor , cu miros de ciocolata calda cu migdale si scortisoara amestecat cu abur de cafea fierbinte si ceai de tei cu miere de albine.

De cum a intrat in cafenea , a atras toate privirile . Si-a dat jos de pe cap palaria , scuturandu-si buclele negre de zapada.

Avea ochii mici si alungiti , aproape ca a unei vulpi , colorati puternic de un caprui rosiatic. Nasul mic , acvilin si usor ascultit era rosu , la fel ca si obrajii. Avea pometii ridicati si tenul ca de portelan , pur ca a unei zeite.

Cauta cu ochii un loc liber , cafeneaua era plina de oameni , de tineri , care , la fel ca si ea cautau caldura si o bautura fierbinte care sa le dezghete trupurile degerate de frig.

In coltul incaperii a observat un loc liber si a pornit hotarata spre el. Masa la care s-a asezat era prost luminata de un bec galbui , murdar , insa avea in mijloc o lumanare din ceara alba ca si tenul ei , care impanzea o lumina calda , intima.

Si-a dat usor haina de pe umeri si a asezat-o cu grija  pe spatarul scaunului tapitat cu plus verde,

Si-a aprins o tigara in asteptarea ciocolatei calde cu scortisoara si nalbe. Caldura ii incalzea deja corpul si degetele mici si subtiri. Ea sorbea otrava tigarii cu lacomie si pasiune , mimand parca pacatul Evei.

Pe usa localului a intrat un barbat . Era bine cladit , cu umerii lati si grosi , imbracat cu un palton negru , lung pana la genunchi. Parul lui de culoarea alunei , des si carliontat purta maret o cununa de fulgi care incepeau sa se topeasca. Si-a scuturat parul si la fel a pornit cu privirea in cautarea unui loc liber.

De cum a intrat , Cristina l-a cercetat intrebator si iscoditor cu ochii ei mici de vulpe. Privirile lor s-au intalnit , iar ea primitoare l-a invitat din gesturi la masa ei.

Strainul si-a pus paltonul  pe scaunul din fata si a cerut o cafea irlandeza pentru a-si incalzi mai bine si mai repede sangele , timp in care Cristina ii analiza ochii . Ochii lui mari si sclipitori aveau culoarea mierii dulci , erau blanzi ca a unei caprioare iar genele arcuite aveau inca semne de fulgi jucausi.

Doua ceasuri s-au privit in ochi , fara ca nici unul sa scoata vreo vorba , se auzeau doar sorbiturile lor mici si ferme.

Uneori ochii strainului ii aduceau aminte de Paul , de ochii lui veninosi de cobra , si simtea atunci veninul ochilor lui arzandu-i venele , oprindu-i-se in inima si ramanand acolo ca un pumnal vechi si ruginit  care ii otravea trupul mic si firav cu fiecare secunda care trecea.

Amandoi si-au terminat de savurat licoarea calda in acelasi timp , au lasat banii de masa si au iesit din cafenea.

-   Asteapta , cine esti? intreba Cristina.

-   Nimeni , raspunse el plecand privirea.

-   Poate e mai bine asa . Cineva mereu iubeste , cineva mereu sufera , cineva mereu inseala . Nimeni insa nu uita ca are o inima , ca e om si ca traieste.

Strainul ridica privirea , Cristina reusise sa fure un zambet de la el.

Vazandu-i zambetul prietenesc , ea se apropie de el si-si lasa capul mic , acoperit de zapada pe pieptul lui. Strainul ii lua mana si i-o saruta cu sinceritate ,  pornind amandoi spre necunoscut.

S-au oprit in fata unei case mari acoperite de iedera , cu trepte mari din piatra. La capatul treptelor , o usa mare din abanos ,facea parca trecerea spre o alta lume.

Au intrat in casa , atunci Cristina , trezita pentru un moment din visul pe care il traia cu ochii deschisi s-a speriat , umanul din ea si-a aratat coltii albi , fosforescenti in intunericul fricii de necunoscut ; insa nu pentru mult timp , pentru ca dogoarea caminului i-a aburit fereastra mintii facand-o astfel sa cada din nou prada visului inmiresmat.