Inceputul unei masti

O incapere plina de fum , plina de umbre de oameni. Fum de tigara , gros si inecacios. Pierduta de lume la o masa trage din tigara obosita.Pitita intr-un colt de incapere , incercand sa-si ascunda fiinta de toate acele umbre false si inselatoare , urmareste dansul lor decazut , infam . Gandul ei pluteste innegrit si murdarit de fum . Se schimba privind cu ochii , poti citi ura mocnind si regret surd in intreaga ei fiinta.

Isi tine capul sprijinit in palma , iar ochii , ochii ei nu vor mai fi la fel. Intreaga ei fiinta e difuza , lipsita de un contur concret , numai ochii ii sunt vii  si sticlesc precum doua briliante.

                 Langa ea are o masca , e printre primele confectionate de ea.E o masca alba ,de portelan , impodobita cu felurite desene pictate cu vopsea neagra la fel ca ura din suflet. E poleita cu aur , decorata cu margele mici si cristale  . Gura mica si volumioasa , pictata in rosu , e incremenita intr-un zambet ironic , usor provocator.

Asteptare.

Tot ea. Am vazut-o azi intr-o cafenea uitata de lume , pierduta in timp. Sorbea cu nesat din cafeaua amara si neagra . Si-a aprins o tigara , parea vulgara si plina de ura. Ochii ii luceau in lumina neclara a lumanarilor uitate pe masa , aproape trecute. Ochii , ochii ei candizi raman la fel mereu , plini de mister si de copilarie , plin de timp murdar si de foi de poveste. Gura-i cu buzele rozii ca petalele de trandafiri era acum colorata intr-un rosu sangeriu , cu fiecare fum de tigara tras buzele i se mareau , devenind voluptoase si ostentative.

Citea , citea mereu . Din cand in cand , dand cu ochii de misterioase pasaje isi musca usor buza de jos , apoi cu un gest placid intorcea cate o pagina . Cu fiecare pagina se cufunda si mai mult in acea lume trecuta , scrisa cu grija de autorul necunoscut . Uneori , cu privirea pierduta si cu buza de jos tremuranda ridica ochii care ii sticleau din pricina lacrimilor ce dadeau sa-i invinga calmul.

Asculta atenta sunetul tigarii arzand . In continuare astepta , nu se stie ce , nu se stie cat.

Mereu asteapta , asteapta ceva , asteapta pe cineva .

 

 

Bancile si ploile

Ea , ratacita pe aleile unui oras pierdut si pustiu , cautand un scop al existentei. Cu norii desupra-i si ploaia amenintand-o , a iesit din casa fara umbrela ei , cea rosie si zglobie .

Se plimba pe strazi cu un pas hotarat si drept , unduindu-se provocator in ritmul trecerii timpului.

O vedeam , ii vedeam parul rosu si ondulat plimbandu-se in ritm cu fusta ei creata si vesela . Cand s-a intors i-am zarit si fata , nu concorda cu trupu-i robust si feminin. Era o fata de copil , exprima puritate si bunatate , cu ochii mari si albastri, curiosi si migdalati .

Am urmarit-o pana la anticariatul de langa Cafeneaua Veche , parea ca voia ceva , un volum de poezii de toamna pare-mi-se ca a cerut , l-a rasfoit neatenta , urmarind cu ochii versuri numai de ea stiute. Zambea pierdut cititind unele randuri , un zambet amar si trist. A fost multumita de ce a gasit , a facut schimbul.

In frenezia noii achizitii s-a asezat pe prima banca vazuta , a deschis volumul de poezii si a inceput sa citeasca . Ochii candizi de copil s-au schimbat atunci , genele i s-au alungit iar dunga dreapta trasa cu tusul deasupra ploapei era mai evidenta ca niciodata , erau ochii de femeie acum , ochi de femeie trista . Ofta usor dupa fiecare strofa , neatenta fiind la natura dezlantuita ce ameninta orasul prin tunete si fulgere. Citea , statea si citea , din cand in cand ridica privirea curioasa din cartea aceea cu pagini uscate si folosite , ce mirosea a timp si a dragoste . Petrecea cu privirea frunzele cazute , antrenate intr-un joc haotic de vantul puternic de toamna.

In privirea ei se citea amar , amar si iubire .

Lin, picaturi precum cristalul au inceput sa cada din cerul gri si mohorat. Nu a bagat in seama ploaia , a continuat sa citeasca . Picaturile de ploaie ii mangaiau fata alba ca laptele. A inchis cartea dar nu s-a ridicat de pe banca , parea ca astepta pe cineva ...

Bilet de adio - La neige

 Zilele trec , devin tot mai reci , intr-un colt uitat de camera, ea ii scrie biletul de adio :

“Privind acum lucrurile in perspectiva , ma gandesc si realizez ca cea mai urata zi de la despartirea aceea infama si mizerabila , va fi cand primii fulgi de nea vor atinge in inocenta si puritatea lor pamantul cleios si murdar.

Iarna va dezlantui norii ,iar fulgii albi si pufosi vor cadea pe asfaltul rece si uscat. In inima mea ii voi simti ca pe niste pietre mari si grele care-mi vor lovi cu nesat si nemiloase inima , sufletul , trupul , intreaga-mi fiinta.

Lipsa ta imi va crea rani ca cele facute de gloante care lasa in urma lor un fum gri , sangele apoi va tasni cu violenta din corpul meu , iar in acel moment voi muri pentru totdeauna , abia atunci..”