Cohorta de oameni strabatea in noaptea inecacioasa poteca pietruita , unicul martor al ororilor petrecute sub lumina stricata a singurului felinar ce lumina intunericul.
Masti , grandoare , portelan si muzica. O viata petrecuta sub egida minciunii , manipulati de scorpii secate de suflet , de oameni amari cu pielea groasa.
Balul era in toi , creand verva. Masti colorate , tinute luxoase , ciucuri de aur , saluturi cordiale .
Vulturii vegheau sus , deasupra boltii de cristal , alegandu-si victimele , inocente si candide , manifestandu-si impetuos gesturile desantate , adevarate orgii umane , toate fiind doar nemiloasele si nefericitele lucrari ale fricii.
Muzica s-a oprit , trupurile au impietrit.
"Mastile jos!!"
Refuzul tacit al multimii complacute in anonimat lasa sa se auda croncanitul flamand si groaznic al animalelor lacome purtand o dorinta nestavilita pentru ciucurii viscerelor lor infometate.
Cine ar vrea sa-si expuna ochii cand fiecare rid , fiecare cearcane se reflecta din oglinda sufletului ca razele pe fetele lor stalcite? Cine ar avea curajul sa-si demaste si sa admita o viata in sclavagismul orgoliului si a setei de putere?
Actorii acestei scene prost jucate priveau desfigurati dansul linistit si sigur al vulturilor. Consumati si extenuati de o viata mimata , victime ale plictisului unei vieti traite in minciuna monotona ,o viata uzata ca o balama ruginita,pretendentii la tron nu mai aveau nici vointa , nici putere.
Nu a mai ramas mult pana numai umbrele trufase , simuland veselia si dansul , au luat locul grandorii.
Pascal Bruckner "Luni de fiere"
"Mi-au trebuit luni de zile ca sa scap de vraja ta si sa te vad cum erai ; nu un astru , ci o exagerare , o carcasa sparta pe care numai teama mea de viata o facea de temut. Crede-ma , niciodata n-as fi acceptat sclavajul daca n-as fi pastrat certitudinea ca ma pot elibera de el. In secret te demontasem deja ; in fond , n-ai fost niciodata decat o creatie a mintii mele , un idol pe care-l sustineam cu bratele ; vedeam doar idolul , nu si efortul bratelor mele. Aveam nevoie doar de nevoia pe care o aveai tu. Te-am sedus fascinandu-te asupra propriei tale puteri , dandu-ti iluzia ca esti invincibil. ...
Pentru ce anume m-ai parasit ? Pentru o idee , o biata idee pe care ai incercat s-o intruchipezi cu stangacie , in mod ridicol. In tine nu era decat visul vag si prostesc de a parea , de a parea orice , seducator , zburand din floare-n floare , donjuanesc...
Dragostea mea pentru tine a fost o lunga eroare care si-a aflat adevarul. "
Racoarea diminetii i-a infiorat
pielea transpirata , s-a lipit de ea si si-a continuat somnul linistit.
“- Nu se poate !
- Saruta-ma!
- Nu meriti , nu ma meriti!
- Saruta-ma am spus ! Vreau sa ma
saruti , vreau sa te sarut!
- Pleaca ! Acum lasa-ma ,
dezleaga-ma , pleaca!”
Irina a tresarit , trupul ei
parea a avea convulsii , speriata a verificat ca totul e un vis . Perdeaua alba
se misca odata cu vantul , s-a intins la loc in pat si a inchis ochii sperand
sa poata uita himera.
“- Irina , crede-ma
, te iubesc!
- Nu , nu te cred
, nu vreau sa te cred , dupa tot... dupa tot ce ai facut , nu.Nu Vlad , de
data aceasta nu , iar ochii tai nu ma vor indupleca si soaptele tale nu-mi vor
mai atinge gandurile , s-a terminat si daca ma iubesti vei intelege , lasa-ma
sa plec , lasa-ma sa ma inec in mocirla asta a orasului , lasa-ma sa raman ca
un fir de praf in bataia vantului , nu mai vreau sa te iubesc , nu mai vreau sa
ma chinui.
-Te rog Irina, ramai ! Chiar si durerea ma face sa ma
simt viu , te rog chinuie-ma , sfasie-mi pielea cu unghiile , nu te vreau
departe , nu vreau sa pleci , vreau sa ma chinui . O , dulce suferinta!
-Esti prefacut si mincinos , de ce apelezi la tertipuri
de fiecare data cand esti amenintat cu disparitia mea? Puteai sa ma iubesti tot
timpul cu aceeasi intensitate cu care ma iubesti acum. De ce nu ma lasi sa
plec?
Au tacut .
Linistea le-a inghitit sufletele , ochii amandurora la fel de inexpresivi
sugerau un gol al mintii ,neavand ce sa-si spuna. Ochii lui frumosi albastri si
alungiti priveau pentru ultima data femeia pe care el o iubise tot timpul , dar
spre care nu avuse curajul sa se indrepte niciodata , facand-o mereu sa sufere.
Irina isi umpluse
deja geamantanul vechi din piele primit de la mama ei. I se citea in gesturi o
furie care nu o caracteriza , in acelasi timp parea a inflori pe masura ce
hainele ei erau ticsite toate in geamantan.
-Iar tu , tu nu o sa te schimbi niciodata , vei ramane
mereu marioneta imprejurarilor si a oamenilor care-ti calca pragul vietii . O
sa ai mereu in sufletul acela amar ganganii pe care nu vrei vrea sa le omori
niciodata , sadite acolo de oameni care nu tin la tine si nu te iubesc , dar nu
o sa intelegi niciodata ca EU am singura care te-a iubit , doar EU.
-Vorbestii prostii , iar daca pana acum te-am implorat
sa revii de-acum inainte nu ma va atinge cu nimic nici ceea ce zici nici
plecarea ta. Vrei sa pleci , pleaca , nu uita insa ca NIMENI pana acum nu ti-a
aratat ce e fericirea. Da , sunt nesuferit si merit urat , insa doar EU ti-am
aratat ce e iubirea , nici unul nu o va face ca mine. Iti va lipsi atingerea
mea si mirosul pielii mele , iti va lipsi chipul meu dimineata , dar daca vrei
sa pleci , pleaca! “
Din nou a
tresarit speriata , Robert s-a trezit si el simtind convulsiile trupului ei.
-Ce ai
visat?
-Nu am
visat , nu stiu , lasa-ma sa ma linistesc te rog!
-Plangi
, iti sticlesc ochii si uite ce tare-ti bate inima , nu ma minti.
Plangand s-a
asezat la pieptul lui , l-a strans in brate si a inceput sa verse lacrimi.
O bantuia ,
cosmarul acela o bantuia noapte de noapte. Spera sa scape , spera sa-l faca
pierdut in sertarele mintii , sa-l incuie acolo cu un lacat mare si gros ,
si-apoi sa-l arunce-n Mare. Auzea in fiecare seara sunetul brizei , auzea
valurile spargandu-se de chei , vedea lumina farului invartindu-se in neatul
noptii , o linistea , apoi aparea El in vis , mai intai ca un copil cu par
blond si cret , cu ochi albastri , alungiti . Copilul se lipea de ea ,
incalzind-o , caldura trupului lui o facea fericita , ii calma temerile , se
simtea inerta , simtea ca pluteste . Apoi furtuna isi facea aparitia si un
fulger ii lovea pe amandoi de nisipul ud , atunci copilul se preschimba in El ,
in Vlad . I se parea ca fata lui era schimonosita , mancata de putreziciune , ochii
aveau cearcani negre precum noaptea , iar briza batea puternic , dezmembrand
decorul , incet si dureros dezintegrandu-se si ea.
Apoi se vedea iar
in camera lui cu perdele maro prafuite , cu salteaua ce tinea loc de pat ,vedea peretele plin de carti si citea primul titlu “Demonii – F.M. Dostoievski”
, intorcea privirea catre el timp in care el ii prindea umerii fragili si o
saruta fortat...
