Wild is the wind

Racoarea diminetii i-a infiorat pielea transpirata , s-a lipit de ea si si-a continuat somnul linistit.

“- Nu se poate !

- Saruta-ma!

- Nu meriti , nu ma meriti!

- Saruta-ma am spus ! Vreau sa ma saruti , vreau sa te sarut!

- Pleaca ! Acum lasa-ma , dezleaga-ma , pleaca!”

Irina a tresarit , trupul ei parea a avea convulsii , speriata a verificat ca totul e un vis . Perdeaua alba se misca odata cu vantul , s-a intins la loc in pat si a inchis ochii sperand sa poata uita himera.

“- Irina , crede-ma , te iubesc!

- Nu , nu te cred , nu vreau sa te cred , dupa tot... dupa tot ce ai facut , nu.Nu Vlad , de data aceasta nu , iar ochii tai nu ma vor indupleca si soaptele tale nu-mi vor mai atinge gandurile , s-a terminat si daca ma iubesti vei intelege , lasa-ma sa plec , lasa-ma sa ma inec in mocirla asta a orasului , lasa-ma sa raman ca un fir de praf in bataia vantului , nu mai vreau sa te iubesc , nu mai vreau sa ma chinui.

-         Te rog Irina, ramai ! Chiar si durerea ma face sa ma simt viu , te rog chinuie-ma , sfasie-mi pielea cu unghiile , nu te vreau departe , nu vreau sa pleci , vreau sa ma chinui . O , dulce suferinta!

-         Esti prefacut si mincinos , de ce apelezi la tertipuri de fiecare data cand esti amenintat cu disparitia mea? Puteai sa ma iubesti tot timpul cu aceeasi intensitate cu care ma iubesti acum. De ce nu ma lasi sa plec?

Au tacut . Linistea le-a inghitit sufletele , ochii amandurora la fel de inexpresivi sugerau un gol al mintii ,neavand ce sa-si spuna. Ochii lui frumosi albastri si alungiti priveau pentru ultima data femeia pe care el o iubise tot timpul , dar spre care nu avuse curajul sa se indrepte niciodata , facand-o mereu sa sufere.

Irina isi umpluse deja geamantanul vechi din piele primit de la mama ei. I se citea in gesturi o furie care nu o caracteriza , in acelasi timp parea a inflori pe masura ce hainele ei erau ticsite toate in geamantan.

-         Iar tu , tu nu o sa te schimbi niciodata , vei ramane mereu marioneta imprejurarilor si a oamenilor care-ti calca pragul vietii . O sa ai mereu in sufletul acela amar ganganii pe care nu vrei vrea sa le omori niciodata , sadite acolo de oameni care nu tin la tine si nu te iubesc , dar nu o sa intelegi niciodata ca EU am singura care te-a iubit , doar EU.

-         Vorbestii prostii , iar daca pana acum te-am implorat sa revii de-acum inainte nu ma va atinge cu nimic nici ceea ce zici nici plecarea ta. Vrei sa pleci , pleaca , nu uita insa ca NIMENI pana acum nu ti-a aratat ce e fericirea. Da , sunt nesuferit si merit urat , insa doar EU ti-am aratat ce e iubirea , nici unul nu o va face ca mine. Iti va lipsi atingerea mea si mirosul pielii mele , iti va lipsi chipul meu dimineata , dar daca vrei sa pleci , pleaca! “

Din nou a tresarit speriata , Robert s-a trezit si el simtind convulsiile trupului ei.

-   Ce ai visat?

-   Nu am visat , nu stiu , lasa-ma sa ma linistesc te rog!

-   Plangi , iti sticlesc ochii si uite ce tare-ti bate inima , nu ma minti.

Plangand s-a asezat la pieptul lui , l-a strans in brate si a inceput sa verse lacrimi.

O bantuia , cosmarul acela o bantuia noapte de noapte. Spera sa scape , spera sa-l faca pierdut in sertarele mintii , sa-l incuie acolo cu un lacat mare si gros , si-apoi sa-l arunce-n Mare. Auzea in fiecare seara sunetul brizei , auzea valurile spargandu-se de chei , vedea lumina farului invartindu-se in neatul noptii , o linistea , apoi aparea El in vis , mai intai ca un copil cu par blond si cret , cu ochi albastri , alungiti . Copilul se lipea de ea , incalzind-o , caldura trupului lui o facea fericita , ii calma temerile , se simtea inerta , simtea ca pluteste . Apoi furtuna isi facea aparitia si un fulger ii lovea pe amandoi de nisipul ud , atunci copilul se preschimba in El , in Vlad . I se parea ca fata lui era schimonosita , mancata de putreziciune , ochii aveau cearcani negre precum noaptea , iar briza batea puternic , dezmembrand decorul , incet si dureros dezintegrandu-se si ea.

Apoi se vedea iar in camera lui cu perdele maro prafuite , cu salteaua ce tinea loc de pat ,vedea peretele plin de carti si citea primul titlu “Demonii – F.M. Dostoievski” , intorcea privirea catre el timp in care el ii prindea umerii fragili si o saruta fortat...