Dansul florilor de cires

Fata ei palida stralucea in bataia luminii primavaratice, nici acum nu-si stiau numele, erau Nimic, dar Totul pentru fiecare in parte.

Se priveau zambind, ca doi amanti ce pastreaza un secret. Concubini de-o viata, predestinati si urati de soarta. Ea isi ura trecutul, pentru ca o durea, o dureau amintirile, o dureau venele si ochii pentru ca inchisi starneau revolta si durere.

El o tinea in brate fara sa-i stie povestea . Cristina era o enigma, un mister pentru Strain . Era ca o cutie a Pandorei , care ascundea sub lacat frustrari si neimpliniri , urlete si lacrimi blestemate , pereti albi si lumina neagra.

De doua luni se iubeau , iubire platonica , iubire fizica . Eroticul lor atingea sublimul , mantuirea si pacatul.

Isi amintea perfect vorbele ei:

“- Nu stiu cine esti , nu-ti stiu numele si e pentru prima oara in viata cand vreau sa las lucrurile asa. Sa fim doi necunoscuti ce-si impartasesc iubirile , frustrarile , lacrimile , trupurile intre doua cersafuri murdare de istorie si praf , de timp si minciuni nenorocite. Sa ne lasam amprenta trupurilor pe acele cersafuri , doar ele sa ne stie , sa ne fie unici martori.”

O privea in fiecare dimineata . Ii stia fiecare detaliu al fetei , adora jocul nebunelor raze pe fata ei curata de copil . Ii descoperise trupul , ii stia sanii mici si fermi ca doua merisoare tinere , coapsele groase cu alunita maro pe interior , gambele friguroase , trupul moale si pufos , catifelat si alb .

In fiecare dimineata Cristina se trezea , il saruta fugitiv  , isi ridica dresurile negre bordate cu dantela pe picioarele cu piele fina de copil si pleca , iar noaptea isi odihnea din nou trupul infrigurat in bratele Strainului si se lasa din nou prada iubirii.

Cristina stia putine , sau asa voia sa para. Stia de fapt tot , stia ca dupa ce faceau dragoste el adormea ca un prunc in bratele ei , tresarind din tot trupul de parca ar fi avut convulsii . Stia ca se linistea cand ii saruta tamplele si ii lua mana in palma ei moale. Ii stia alunita de de-asupra buzei si adormea mereu cu el in brate. Dimineata adora sa-l priveasca asa nedumerit si speriat , o iubea si se temea ca poate intr-o noapte ea nu o sa mai apara iar el o va astepta in zadar .

Totusi dimineata aceea parea a fi ultima . Le era frica , trupurile lor goale tremurau sub cersafuri , buzele lor pareau a face un ultim tango . Ea ii mangaia fata cu palmele ei moi , el ii strangea in brate trupul , se priveau , iar lacrimile nestavilite le tradau frica. Amandoi si-au urmat ritualul matinal , ea punandu-si ciorapii , el urmarind-o.

Iesind din casa , Cristina a lasat in urma miros de lacramioare.

S-a sprijinit de usa mare , Strainul ii putea auzi bataile inimii de cealalta parte a imensei bucati de lemn.

A deschis usa , a imbratisat-o , i-a sarutat fruntea si a privit-o in ochi spunandu-i.

- Sunt eu , Victor.

- Nu ! striga speriata si enervata Cristina . De ce trebuie sa stricam tot ce e frumos , de ce nu lasam soarta sa ne uneasca , la ce folos numele cand iti stiu trupul , la ce folos numele cand iubirea noastra e unica? De ce sa ne afundam in mocirla obisnuintei si banalului cand ceea ce avem noi e incomparabil? De ce sa fim aceleasi masti jucand aceeasi piesa cand putem fi cine vrem pe scena noastra , intr-un scenariu creat de noi ?

- Mi-e frica , spuse Victor , mi-e teama si mi-e groaza ca o sa pleci , ca o sa ramai agatata de timp si vei uita , ori iti va fi frica. Ma ingrozeste gandul ca te iubesc si am sa te pierd , ca intr-o seara vei lipsi si am sa astept si tu nu vei veni . Ca-ti va ramane in urma doar parfumul de lacramioare.

- Ai incredere in minte? intreba Cristina.

- Mai mult ca in propria-mi persoana.

- Ai incredere ca o sa vin.

Dar ea pleca , se uita in urma cu regret , stia ca nu se va mai intoarce si mii de ganduri ii inundau mintea. Petalele florilor de cires creau in jurul ei un covor viu care murea , cu fiecare pas facut ea strivea viata , mici petale se agatau in buclele ei negre si-si gaseau linistea intr-un abis negru. Nu voise si nu voia sa-l paraseasca , nu voia sa-l piarda , sa piarda nopti nedormite in care vorbeau despre religie si demoni , despre vise si carti , despre razboi si despre pace , despre iubire si frica , despre stele si sfarsitul lumii.

Si totusi gandul ca lumea se va sfarsi o linistea ...

Dama cu fulgi in par

Si a plecat , nu i-a privit in ochi , nu a scos nici o vorba . A plecat , si-a luat paltonul rosu cu cu nasturi mari negri si palaria cu trandafiri pe-o parte si a iesit afara in viscol.

A lasat in urma o tacere mortuara , nici macar pisica ei agitata si mofturoasa nu s-a miscat din loc , era ca si cum timpul ar fi inghetat. Numai usa aceea veche si greoaie din lemn negru crapat si mucegait de ploi a scartait trist in urma ei , inchizandu-se ca o piatra de mormant. Parfumul ei dulce de lacramioare a ramas ca o fantoma pe holul rece.

De cum a iesit de pe poteca pietruita neglijent pe care gheata oglindea imaginea mortii , vantul aspru si rece de iarna i-a luat cu asalt pletele lungi ca abanosul. Mici carlionti iesiti de sub palarie dansau in bataia viscolului.

Vantul ii incurca parul , fulgii i se agatau de buclele negre , micile minuni vazandu-se ca stelele pe cerul negru al noptii in pletele Cristinei.

Frigul i se strecura parsiv si nemilos pe sub palton , fortand-o sa grabeasca pasii.

Imaginea ei pe drumurile acoperite de zapada gri , murdara , amestecata cu praf si scrum de tigara era unica , deosebita , parea a fi o regina a zapezilor , a albului si puritatii. Mergea drept si grabit , de sub palton ii ieseau infrigurati genunchii mici si rotunzi , gambele rotunjoare jucau in mersul ei grabit. In picioare purta ghete maro din piele , cu blana de vulpe la glezne ,cu sireturi mici si subtiri , ude de zapada si inghetate de frig.

A ajuns in fata cafenelei . Fara sa ezite a fugit catre locul acela primitor , cu miros de ciocolata calda cu migdale si scortisoara amestecat cu abur de cafea fierbinte si ceai de tei cu miere de albine.

De cum a intrat in cafenea , a atras toate privirile . Si-a dat jos de pe cap palaria , scuturandu-si buclele negre de zapada.

Avea ochii mici si alungiti , aproape ca a unei vulpi , colorati puternic de un caprui rosiatic. Nasul mic , acvilin si usor ascultit era rosu , la fel ca si obrajii. Avea pometii ridicati si tenul ca de portelan , pur ca a unei zeite.

Cauta cu ochii un loc liber , cafeneaua era plina de oameni , de tineri , care , la fel ca si ea cautau caldura si o bautura fierbinte care sa le dezghete trupurile degerate de frig.

In coltul incaperii a observat un loc liber si a pornit hotarata spre el. Masa la care s-a asezat era prost luminata de un bec galbui , murdar , insa avea in mijloc o lumanare din ceara alba ca si tenul ei , care impanzea o lumina calda , intima.

Si-a dat usor haina de pe umeri si a asezat-o cu grija  pe spatarul scaunului tapitat cu plus verde,

Si-a aprins o tigara in asteptarea ciocolatei calde cu scortisoara si nalbe. Caldura ii incalzea deja corpul si degetele mici si subtiri. Ea sorbea otrava tigarii cu lacomie si pasiune , mimand parca pacatul Evei.

Pe usa localului a intrat un barbat . Era bine cladit , cu umerii lati si grosi , imbracat cu un palton negru , lung pana la genunchi. Parul lui de culoarea alunei , des si carliontat purta maret o cununa de fulgi care incepeau sa se topeasca. Si-a scuturat parul si la fel a pornit cu privirea in cautarea unui loc liber.

De cum a intrat , Cristina l-a cercetat intrebator si iscoditor cu ochii ei mici de vulpe. Privirile lor s-au intalnit , iar ea primitoare l-a invitat din gesturi la masa ei.

Strainul si-a pus paltonul  pe scaunul din fata si a cerut o cafea irlandeza pentru a-si incalzi mai bine si mai repede sangele , timp in care Cristina ii analiza ochii . Ochii lui mari si sclipitori aveau culoarea mierii dulci , erau blanzi ca a unei caprioare iar genele arcuite aveau inca semne de fulgi jucausi.

Doua ceasuri s-au privit in ochi , fara ca nici unul sa scoata vreo vorba , se auzeau doar sorbiturile lor mici si ferme.

Uneori ochii strainului ii aduceau aminte de Paul , de ochii lui veninosi de cobra , si simtea atunci veninul ochilor lui arzandu-i venele , oprindu-i-se in inima si ramanand acolo ca un pumnal vechi si ruginit  care ii otravea trupul mic si firav cu fiecare secunda care trecea.

Amandoi si-au terminat de savurat licoarea calda in acelasi timp , au lasat banii de masa si au iesit din cafenea.

-   Asteapta , cine esti? intreba Cristina.

-   Nimeni , raspunse el plecand privirea.

-   Poate e mai bine asa . Cineva mereu iubeste , cineva mereu sufera , cineva mereu inseala . Nimeni insa nu uita ca are o inima , ca e om si ca traieste.

Strainul ridica privirea , Cristina reusise sa fure un zambet de la el.

Vazandu-i zambetul prietenesc , ea se apropie de el si-si lasa capul mic , acoperit de zapada pe pieptul lui. Strainul ii lua mana si i-o saruta cu sinceritate ,  pornind amandoi spre necunoscut.

S-au oprit in fata unei case mari acoperite de iedera , cu trepte mari din piatra. La capatul treptelor , o usa mare din abanos ,facea parca trecerea spre o alta lume.

Au intrat in casa , atunci Cristina , trezita pentru un moment din visul pe care il traia cu ochii deschisi s-a speriat , umanul din ea si-a aratat coltii albi , fosforescenti in intunericul fricii de necunoscut ; insa nu pentru mult timp , pentru ca dogoarea caminului i-a aburit fereastra mintii facand-o astfel sa cada din nou prada visului inmiresmat.