Despre viata si alti demoni.

Eram in tramvai zilele trecute , tramvaiul se legana lent si obositor , intr-un ritm fix . In urechi , castile-mi sopteau o melodie “Coldplay – Warning sign” , la un moment dat ridic ochii si o vad.

O fata , statea ghemuita intr-un scaun de tramvai , cu privirea pierduta se uita la ceva ce avea in maini. Urmarind traseul privirii ei , observ ca in maini avea un trandafir , era aproape ofilit , de un rosu sangeriu pierdut , cu nuante de gri si negru . Pe maini avea manusi din piele de culoarea nisipului vara ,  care in contrast cu rosul trandafirului creau o imagine unica. Era atat de trista incat intreaga-i fiinta plangea , ochii rosii si inlacrimati mai varsau cate o lacrima pentru iubirea ce-a fost . Nu ridica privirea , se uita mereu la trandafirul acela.

As fi vrut sa-i vorbesc , sa-i aflu povestea . Dar poate nu voiam decat sa fac anumite comparatii , sa gasesc discordante si deosebiri , sa vad cum se iubesc altii , sa vad cum se distrug altii.

Ne credem unici , deosebiti , credem ca povestile si vietile noastre sunt unice , uneori ni se pare ca povestile noastre sunt exceptionale , incomparabile. Stiti ce? Nu suntem unici , suntem aceiasi , aceleasi umbre , aceleasi fantome care bantuiesc aceleasi locuri si aceleasi vieti. Acelasi el sau aceeasi ea caruia nu-i pasa , acelasi el sau aceeasi ea care s-a afundat prea mult in sperante si vise. Aceiasi batrani care-si odihnesc articulatiile batrane si crapate pe aceleasi banci din lemn vechi mucegait , sub aceiasi copaci batrani , ancestrali , udati de aceleasi ploi si incarcati cu fulgi mari si albi de zapada de aceleasi ninsori . Si doar ei , doar copacii mai pot depune marturie in fata intregii audiente , in fata noastra , a acelorasi oameni , ca suntem aceiasi si ca nimic nu ne deosebeste.

Am ajuns la acea rascruce in viata mea in care imi pot pastra sau pot pierde vointa , vointa de a spera. Speranta imi pare un vis , o himera mai mult , ceva imposibil si intangibil.

In acest cotidian gri si plin de praf si fum speranta e un ideal.

Un monstru cu ochi frumosi si chip bun

            Minciuna putrezeste in sufletul tau amar. Lasi in urma danf de starv. Si stii ca minti si stii ca putrezesti si-ti place sa-ti simti inima roasa de viermii aceia mincinosi si parsivi.Si nu-ti raman decat resturi , resturi din inima , resturi din tine , nimic intreg, resturi mancate de canalia aceea fara suflet – minciuna.

Alergi in ploaie dupa Ea , ea nu te mai vrea , nu te mai vede , nu mai vede in tine acel El de care s-a indragostit candva , demult. Ploaia iti ascute simturile , simti ca nu o mai poti ajunge si ca totul se naruie. Ea te priveste zambind , cu picuri de ploaie curgandu-i pe fata , cu parul ud , cu rimelul negru innegrindu-i fata senina. Si stii ce ai facut si stii cum esti si stii ca n-o sa mai fii asa , stii ca n-o sa te mai iubeasca , stii ca n-o sa mai fie a ta , "Toute a toi" , niciodata . Ti-ai inegrit sufletul cu minciuna si cu josnicie , ai injosit-o si ai tradat-o , esti sigur ca nu te mai vrea , esti sigur ca nu te mai iarta.

Iar ea , acoperita doar de un sal rosu , in rochia alba de matase se uita la el. Merge usor , desculta pe asfaltul umed. El alearga , ii urmeaza pasii , n-o ajunge , iar ea nu-l simte. Se uita speriata in spate , ii este frica de fiinta in care s-a transformat el , un monstru cu chip bun si frumos , cu ochii mari caprui , incadrati perfect de sprancene negre si dese . Si ce frumos era odata ! In mintea ei se deruleaza un film ca cele frantuzesti , alb-negru , mut , mut nu pentru ca nu le poate auzi vocile , ci doar pentru ca niciunul nu are ce sa-si spuna. Un scenariu infect si infam , ea isi uraste gandurile si visele . 

Iar el , el era candva tot , era bun si protector si o iubea mai mult decat orice in lume , o respecta si o iubea. Ii aducea flori colorate frumos si atentii mici , dulceturi si prajiturele , o suna sa-i spuna ca o iubeste si ca ii lipseste , ii promitea ca o va iubi pentru eternitate si ca mereu va fi langa ea , isi dorea o fetita frumoasa si alintata ca ea . Avea parul des si lung , isi plimba pasii rapizi pe trotuarul surd luminat de un felinar vechi , cu o lumina galbena , murdara. Avea casti in urechi si mima cu buzele carnoase si bine definite muzica galagioasa , era nepasator la reactia oamenilor de langa el , pe deget plimba un yo-yo si in mers , parul ii imita pasii incercand sa intre in sincron cu ei. Acela era El , dar El acum e doar un alt el , ce-si pierde noptile uitand de El si de lume , degradat si indiferent , obscur si trivial .

Ganduri inghetate

In negura noptii , ei isi plimba rataciti pasii pe trotuarul inghetat si crapat de gerul nemilos. Frigul le patrunde in oase , tacerea ii acapareaza , nu mai au ce sa-si spuna. Usor pe obrazul ei alb scaldat in lumina palida a felinarelor vechi , luminate prost ,  isi fac aparitia lacrimi , lacrimi curate , limpezi precum cristalul , lacrimi calde de om trist. Ea plange , el n-o vede , frigul si noaptea ii orbesc iubirea si simturile , nu o simte , nu o vede . Nu-i simte iubirea , nu-i simte caldura , nu mai simte nimic , e piatra , e gheata , e o entitate pierduta si difuza , ea il cauta , ii cauta privirea , ii cauta trupul , il cauta si-l vrea.

Dar gandurile bune ingheata , iar gandurile rele inflacarate si negre strabat cu groaza gerul , par a fi aburi , aburi de caldura. Si cat de contrastante sunt gandurile , calde si rele , reci si bune.

Ea ii cauta buzele , i le saruta , ii saruta cu ardoare buzele acelea ce au gonit-o si au ranit-o si o gonesc si o ranesc . Sa-i spunem prostie sau incapatanare , nici ea nu stie ce se intampla , stie ca-l vrea.

El ... el n-o mai vrea , n-o vrea pe ea , si-o goneste , si-o cauta din nou , si-o raneste , si tot asa ii face inima bucatele . Ca un demon cu ochii stralucind in noapte schiteaza un zambet dracesc si teatral , ii plange in brate , ii plange spunandu-i ca n-o mai vrea , ca nu o mai poate vrea , ca trecutul lor e acum pentru el doar un prost roman ars si ingropat in pamantul cleios , murdar si negru.

Il saruta pentru ultima data si-ii sopteste cu glas de inger “Numai eu stiu cat te-am iubit!”. Si fuge , pentru ca zambetul lui o sperie , durerea o strapunge agresiv , ca o sabie in piept , se opreste , cauta cu privirea disperata o banca , se uita in spate , il cauta cu privirea , el a disparut , intunericul l-a luat , l-a inghitit , lasand-o singura si speriata in noaptea dezolanta si apasatoare .