Bancile si ploile

Ea , ratacita pe aleile unui oras pierdut si pustiu , cautand un scop al existentei. Cu norii desupra-i si ploaia amenintand-o , a iesit din casa fara umbrela ei , cea rosie si zglobie .

Se plimba pe strazi cu un pas hotarat si drept , unduindu-se provocator in ritmul trecerii timpului.

O vedeam , ii vedeam parul rosu si ondulat plimbandu-se in ritm cu fusta ei creata si vesela . Cand s-a intors i-am zarit si fata , nu concorda cu trupu-i robust si feminin. Era o fata de copil , exprima puritate si bunatate , cu ochii mari si albastri, curiosi si migdalati .

Am urmarit-o pana la anticariatul de langa Cafeneaua Veche , parea ca voia ceva , un volum de poezii de toamna pare-mi-se ca a cerut , l-a rasfoit neatenta , urmarind cu ochii versuri numai de ea stiute. Zambea pierdut cititind unele randuri , un zambet amar si trist. A fost multumita de ce a gasit , a facut schimbul.

In frenezia noii achizitii s-a asezat pe prima banca vazuta , a deschis volumul de poezii si a inceput sa citeasca . Ochii candizi de copil s-au schimbat atunci , genele i s-au alungit iar dunga dreapta trasa cu tusul deasupra ploapei era mai evidenta ca niciodata , erau ochii de femeie acum , ochi de femeie trista . Ofta usor dupa fiecare strofa , neatenta fiind la natura dezlantuita ce ameninta orasul prin tunete si fulgere. Citea , statea si citea , din cand in cand ridica privirea curioasa din cartea aceea cu pagini uscate si folosite , ce mirosea a timp si a dragoste . Petrecea cu privirea frunzele cazute , antrenate intr-un joc haotic de vantul puternic de toamna.

In privirea ei se citea amar , amar si iubire .

Lin, picaturi precum cristalul au inceput sa cada din cerul gri si mohorat. Nu a bagat in seama ploaia , a continuat sa citeasca . Picaturile de ploaie ii mangaiau fata alba ca laptele. A inchis cartea dar nu s-a ridicat de pe banca , parea ca astepta pe cineva ...