M-am gandit sa scriu despre tine, apoi m-am razgandit stiind ca nu vrei asta, apoi m-am gandit mai bine, esti prea pregnant ca sa nu fac asta, mai ales ca stiu ca nu vei citi ce scriu vreodata.
M-am gandit sa-ti scriu numele cu literi Mari, apoi am realizat ca nu exista litere intr-atat de mari incat sa umple golul din mine.
Mai apoi, m-am gandit sa-ti scriu numele pe piele, dar pielea mea iti poarta de mult numele, ca sa-mi incerc apoi norocul cu ochii, insa ochii erau mei de prea mult timp langa ii tai.
Nu-mi mai ramasese decat inima si a fost prea tarziu cand am realizat ca am uitat-o la tine-n inima.
Si uite asa m-am lasat de scris.
Abandonata intr-un abis de necunoscut, tot ce stiu, tot ce am, poarta amprenta ta: rasariturile, frunzele, cantecele pasarilor, luna si stelele.
Eu nu mai traiesc de mult, eu doar exist intr-un curcubeu de simturi in care toate culorile-ti poarta numele.
Visez avioane si aeroporturi, visez patul si bratele care mi-au incalzit atata timp sufletul.
Visez ca... poate... totusi o sa zambesc din nou fara sa fie nevoie, de fiecare data cand vreau sa-mi umplu inima, sa-mi arunc gandurile si sufletul la mii de kilometri distanta.
Visez ca fericirea va sta din nou in fata mea, in bratele mele, in ochii tai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu